Viața unui cărturar

82,50 lei

Viaţa unui cărturar (eBook) – Dumitru Bălan

  Hurry up! Sale end in:
Cod: EB9786065944473 Categorie: Autor: Anul apariției: 2015 ePub: ISBN 978-606-594-448-0PDF: ISBN 978-606-594-447-3 Colecție:
  • Pentru citirea optimă pe dispozitive mobile, recomandăm să alegeți formatul ePub
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Trăgând linie, am spune că ne aflăm în prezenţa unui demers pertinent de mare actualitate, a unui preţios instrument de lucru menit să umple un gol în literatura didactico-ştiinţifică de specialitate, dar totodată putând deveni util şi unor cercuri intelectuale interesate de evoluţia fenomenului poetic rusesc în secolul XX, situate în afara comunităţii universitare. (Mircea Croitoru)

Viaţa unui cărturar de Dumitru Bălan

1. PREAMBUL EXPLICATIV

Prezentul volum reuneşte majoritatea scrierilor mele, apărute de-a lungul aproape a unei jumătăţi de veac, în volume şi culegeri de specialitate, reviste şi diverse publicaţii periodice din ţară şi străinătate, precum şi referiri la lucrările şi persoana mea. Am orânduit textele pe compartimente, în cadrul lor respectând, de regulă, principiul cronologic; aceste compartimente sau secţiuni reflectă, sper, evoluţia preocupărilor mele şi modul de abordare a fenomenului literar, aflat, o bună perioadă de timp, sub incidenţa implacabilă a ideologicului, a rigorilor şi limitelor excesive cu impact direct asupra cercetătorului situat „sub vremi”.

Absurdul cenzorial din anii ’80 l-am resimţit din plin, de exemplu, la prezentarea pentru un volum de studii a articolului Sovremennîe sovetskie bardî (Bulat Okudjava, Novella Matveeva, Alexandr Galici, Vladimir Vîsoţki) din care au fost eliminate, de către îngrijitorul ediţiei, printre altele, paginile dedicate analizei ciclului de poezii antistaliniste ale lui Bulat Okudjava. Ulterior, am reîntregit textul amputat în volumul Poezia rusă din secolul XX (1997), tom care însumează şi alte articole revizuite despre Evgheni Evtuşenko, Bella Ahmadulina, Andrei Voznesenski, poezia sovietică rusă consacrată României etc., publicate anterior în volume colective; aceste articole nu le-am mai reprodus aici (excepţie fac articolele despre Alexandr Mejirov şi Vladimir Sokolov, ultimul racordat la textul despre poezia „slavofilă”).

Cenzura din cazul invocat mai sus era o cenzură interioară, a conducerilor catedrei şi a decanatului (a fost implicat expres şi secretarul organizaţiei de bază a PCR), o cenzură a instituţiei de care aparţineam; în unele cazuri (mă refer aici la reviste şi edituri) unii redactori erau „mai catolici decât papa”, mai duri chiar decât organul de stat al cenzurii oficiale (desfiinţat de jure în 1977), care pe fiecare coală de manuscris dactilografiată aplica BT-ul („bun de tipar”) sau transmitea autorilor – direct sau prin intermediul respectivilor redactori implicaţi – paginile „subversive” pentru refacere sau eliminare. Am resimţit şi eu acest tip de cenzură când, de pildă, în volumul Maiakovski în România (1975), am fost nevoit să elimin, printre altele, numele scriitorilor români din exil, inclusiv cei menţionaţi în bibliografia generală a cărţii sau să înlocuiesc sintagma „minorităţi naţionale” cu „naţionalităţi conlocuitoare”.

Pentru prezentul volum n-am retuşat, nici n-am renunţat la texte care nu mă avantajează, judecând de pe poziţiile ştiinţei literaturii ultimelor decenii, deoarece eludam etapele evoluţiei personale de la gândirea încorsetată de şabloanele sistemului totalitarist la exprimarea liber-creatoare.

După această introducere urmează compartimentul sau secţiunea consacrată spaţiului slav (preponderent rus şi, într-o măsură mai mică, bulgar şi iugoslav) şi român care înglobează texte scrise în limbile română, rusă, bulgară, franceză şi un articol tradus din română în engleză de un anglist. Este şi cea mai diversă, cea mai amalgamată secţiune, fiindcă în afara articolelor, studiilor şi eseurilor, ale prefeţelor, postfeţelor şi inserţiunilor la volume de poezii, proză şi evocări, am adunat aici şi recenzii, cronici, teze, rezumate, precum şi interviurile luate sau acordate.

Secţiunea despre emigraţia rusă în România (îndeosebi în perioada interbelică) are ca punct de plecare cursul de literatura emigraţiei ruse, susţinut de la începutul anilor ’90 la secţia de limba şi literatura rusă la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, amplificată cu referate şi comunicări prezentate la congresele internaţionale ale slaviştilor, la simpozioanele MAPRIAL (Asociaţia Internaţională a Profesorilor de Limba şi Literatura Rusă) şi la conferinţele internaţionale organizate în comun de către ISSEE al Academiei Române şi Institutul de Slavistică al Academiei de Ştiinţe din Federaţia Rusă. Am inclus aici şi o comunicare despre comunitatea ruşilor din România interbelică, adiacentă oarecum ca rezonanţă cu tema-matrice.

Aproape toate textele au fost elaborate în limba rusă şi au fost publicate în majoritatea cazurilor în volume editate la Bucureşti, Moscova şi Sankt-Petersburg.

Secţiunea următoare cuprinde exclusiv comunicări prezentate la simpozioanele de la Sighetu Marmaţiei. Prima mea participare are la bază o întâmplare benefică. Prin nişte buni prieteni şi vecini de bloc, scară şi palier, am cunoscut-o pe Tatiana Pokivailova, istoric la Institutul de Slavistică din Moscova, reputat specialist în domeniul relaţiilor ruso-române, care m-a invitat la sediul Alianţei Civice (pe atunci amplasat în blocul fostei primării de sector, din piaţa Amzei, la doar vreo două sute de metri de locuinţa mea de pe Calea Victoriei), pentru a o ajuta ca translator. (T.P. cunoaşte destul de bine limba română, dar dorea ca expunerea ei de la simpozion să fie impecabilă). La sediul Alianţei m-am reîntâlnit cu mai vechile mele cunoştinţe Ana Blandiana şi Romulus Rusan şi am fost acceptat ca translator la Sighet; la această ofertă am venit cu o contraofertă: să merg la simpozion nu doar ca traducător, ci şi în calitate de participant cu o comunicare proprie. Şi, astfel, pe baza imensului material strâns despre emigraţia rusă, am prezentat, pentru prima dată în limba română, textul despre exodul emigranţilor ruşi din Rusia bolşevică în România. Am participat apoi cu regularitate la simpozioanele următoare, materialele fiindu-mi publicate în seria „Analelor Sighet”, cu excepţia unei singure comunicări, motivaţia relevând-o în notele finale.

Am avut rara ocazie de a cunoaşte adevăraţii eroi ai ţării noastre, care au supravieţuit infernului carceral comunist, oameni de o înălţătoare şi exemplară demnitate, cu autentic patriotism, precum Corneliu Coposu, Ion Gavrilă Ogoranu, Gavril Vatamaniuc, de a conversa cu renumiţi reprezentanţi ai exilului românesc (Mircea Carp, doctorul Motrescu, Cicerone Ioniţoiu) ş.a.

Sunt profund recunoscător Anei Blandiana şi lui Romulus Rusan care mi-au oferit spre traducere romanul autobiografic al lui Vladimir Bukovski Şi se întoarce vântul şi, apoi, de a-l cunoaşte personal pe autor, căruia i-am luat un interviu – nu l-am pregătit încă pentru publicare, cum, de altfel, tot în sertar se află şi un interviu cu generalul Victor Stănculescu, autor al postfeţei la romanul Beznă sub soare de Cinghiz Abdullaev, pe care l-am tradus în anul 2009. (Nepublicate au rămas, din diverse motive, interviurile luate scriitorilor Mihai Beniuc, Ana Blandiana despre literatura pentru copii, Robert Rojdestvenski, Iuri Zerceaninov despre meciul pentru titlul de campion mondial la şah dintre Anatoli Karpov şi Victor Korcinoi etc.)

Ca o digresiune, doresc să menţionez aici faptul că printre recomandările de primire în Uniunea Scriitorilor au fost şi cele semnate, fără nicio reţinere, de Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Dar îndemnul expres de a deveni membru al acestei prestigioase uniuni de creaţie a venit din partea generoasei şi vivacei scriitoare Aura Christi (s-a ocupat personal de întocmirea dosarului meu). Deşi am colaborat cu Uniunea Scriitorilor încă de pe la finele anilor ’60 (mai ales prin secţia Relaţii Internaţionale ca translator-însoţitor al diferitelor delegaţii de scriitori ruşi şi sovietici, printre ei aflându-se, nu arareori, vechi prieteni şi colegi de facultate; am fost solicitat la elaborarea de acorduri şi înţelegeri de colaborare între Uniunile de Scriitori din România şi URSS; am beneficiat de sejururi la casele de creaţie şi odihnă etc.), deşi m-am bucurat de prietenia sinceră a multor scriitori de vază, niciodată nu m-am gândit să mă încadrez scriptic în Uniunea Scriitorilor, fiindu-mi, apreciam, suficientă postura de cadru didactic universitar. Îmi amintesc uimirea dezarmantă a regretatului scriitor şi editor Victor Frunză, figură marcantă a exilului românesc în perioada ceauşistă (ne cunoşteam din studenţie, am colaborat la unele emisiuni culturale pe care le coordona la radioul naţional, reîntâlnindu-ne apoi la simpozioanele de la Sighetu Marmaţiei), când, adresându-mi-se pentru a mă ralia la o platformă-program, iniţiată pentru candidatura sa la preşedinţia Uniunii Scriitorilor, a aflat că nu mă număr printre membrii acestei asociaţii profesionale. Ca detaliu, poate paradoxal, am devenit mai întâi membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din Azerbaigean şi ulterior am fost primit în Uniunea Scriitorilor din România, tot aşa cum mai întâi am fost remarcat în fosta Uniune Sovietică, numele meu fiind menţionat încă din 1978 în Kratkaia literaturnaia enţiklopedia, iar în patrie am intrat în atenţia unor dicţionare şi enciclopedii cu mult mai târziu.

Cartea aceasta nu putea fi în niciun chip realizată fără consemnarea prezenţei extrem de benefice a universului azerbaigean în existenţa mea din ultimii 13 ani. Am fost atras de distinse personalităţi ale acestui destoinic popor încă din perioada studenţiei, având plăcuta ocazie de a-l cunoaşte pe popularul poet şi traducător Rasul Rza care, printre alţi poeţi ruşi, l-a tălmăcit şi pe V. Maiakovski, iar eu mi-am ales ca obiect de studiu opera aceluiaşi vestit poet-tribun; am ales să frecventez cursul facultativ al eminentului profesor Aziz Şarif Literatura popoarelor Transcaucaziei. În 2001 am reluat relaţiile cu azerbaigenii prin intermediul prietenului şi colegului de catedră Simion Iurac; am tradus împreună şi am scris prefaţa la volumul de poezii şi poeme Timp şi spaţiu de Bahtiar Vahabzade. Tot împreună ne-am numărat printre fondatorii Asociaţiei de Prietenie România-Azerbaigean, Simion fiind primul ei preşedinte, iar eu continuându-i activitatea din 2003. I-am cunoscut pe azerbaigeni la Bucureşti, la ei acasă, la Baku, dar şi în Antalya (Turcia) sau la Moscova, unde, aflându-mă la manifestări ştiinţifice organizate de Institutul de Slavistică, am avut prilejul să asist, în noiembrie 2012, la dezvelirea monumentului lui Mirza Fatuli Ahundov din curtea Bibliotecii de Stat pentru Literatura Străină, iar în octombrie 2013 am avut satisfacţia să iau cuvântul la centenarul poetei poporului Nighiar Rafibeili (soţia lui Rasul Rza şi mama preşedintelui Uniunii Scriitorilor din Azerbaigean, Anar). Pretutindeni am întâlnit vechi prieteni azerbaigeni şi am închegat noi cunoştinţe. Sper ca paginile din secţiunea azerbaigeană să fie întru câtva relevante pentru contribuţia mea la sporirea relaţiilor culturale dintre România şi Azerbaigean. O manifestare cu care Asociaţia noastră se mândreşte l-a constituit şi spectacolul omagial dedicat Azerbaigeanului din 7 decembrie 2011, de la sala „Tinerimea Română” din Bucureşti, cu participarea unor actori şi interpreţi de elită de la Teatrul Naţional (Eugen Cristea, Cristina Deleanu), de la Ansamblul artistic „Ciocârlia” (Doina Ghiţescu, Gheorghe Turda, Rodica Anghelescu-Ghioroiu, Maria Stroia) de la Ansamblul de cântece şi dansuri „Ciubcik” al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, menestrelul Paul Polidor, Teatrul muzical şi de operetă „Ion Dacian” (Oliver Popa), cântăreţele de muzică populară Anica Sterian şi Camelia Nistor ş.a.

Câteva cuvinte merită a fi spuse despre fostul meu student, în prezent prieten de nădejde şi colaborator apropiat, Paul Polidor, care prin fundaţia ce-i poartă numele a realizat numeroase activităţi cultural-artistice dedicate Azerbaigeanului, atât în unităţile de învăţământ preşcolar, gimnazial, liceal, dar şi pe scene mari de la Casa Centrală a Armatei, Sala Dalles, Palatul Copiilor, Sala Mare de Spectacole a Ministerului de Interne ş.a.m.d. Volumele consacrate Azerbaigeanului, inclusiv disertaţia sa de masterat Lideri şi contexte. Relaţiile româno-azere în aria interferenţelor (1992-2006) pot sta cu mândrie pe rafturile oricărei biblioteci de renume din lume. Fără falsă modestie, mă pot felicita că, printre alte personalităţi române, l-am atras în Asociaţia de Prietenie (la ultima adunare generală a fost ales şi în Consiliul de conducere) şi pe acest talentat poet, traducător, cântăreţ, compozitor şi editor de carte.

Evident, acţiunile Asociaţiei de Prietenie România-Azerbaigean se înscriu în vastul program de dezvoltare a relaţiilor bilaterale politico-economice, sociale, academico-universitare, educative şi cultural-artistice, unde şi munca neostoită a diplomatului şi omului de ştiinţă Eldar Hasanov, aflat la cârma Ambasadei Azerbaigeanului în România timp de trei mandate, a dat rezultate strălucite, de nebănuit cu vreun deceniu şi jumătate în urmă. Sporirea extraordinară a schimburilor economico-comerciale între cele două state, semnarea pactului strategic de colaborare, înfiinţarea Fondului „Marea Neagră – Marea Caspică” (apare şi o excelentă publicaţie periodică bilingvă ruso-engleză, condusă de ziaristul şi poetul Viaceslav Samoşkin), modernizarea parcului bucureştean „Tei” cu inaugurarea Aleii şi bustului ridicat în memoria liderului azerbaigean Heydar Aliev şi instaurarea unui bust al lui George Enescu într-o importantă piaţă din Baku şi multe altele sunt mărturii de netăgăduit ale strădaniilor unui „om care a sfinţit locul”. Îi mulţumesc lui Eldar Hasanov care m-a primit în rândul prietenilor săi şi mi-a înlesnit calea spre alte prietenii sincere şi durabile nu numai cu admirabili azerbaigeni, ci şi cu unii compatrioţi de-ai mei pe care anterior îi cunoşteam doar din presă şi emisiuni TV.

Îi sunt, de asemenea, recunoscător pentru a fi acceptat cu promptitudine să deschidă secţiunea azerbaigeană din această carte, îi mulţumesc pentru sprijinul anticipativ acordat acţiunilor mele principale de-a lungul ultimilor 13 ani, pentru continua amiciţie neumbrită nici de depărtări, nici de extrem de importanta misiune ce o îndeplineşte, pentru lărgirea relaţiilor dintre statul azerbaigean şi popoarele din fostul spaţiu iugoslav, faţă de care şi România nutreşte cele mai calde sentimente.

Exprim totala gratitudine pentru vibrantele şi emoţionantele felicitări, cu ocazia jubileului meu, primite de la noul ambasador al Republicii Azerbaigean în România, Farid Abdinbekov, de la vicepreşedintele Asociaţiei de Prietenie, Ruslan Valadov, precum şi din partea multor altor azerbaigeni care mă onorează cu prietenia lor (Elşan Baghirov, Tabriz Qaraev, Iqbal Hagiev etc).

Din exemplul major azerbaigean am reţinut un aspect esenţial: un conducător de stat se bucură de recunoştinţa semenilor săi, de iubirea reală a poporului (şi nu de cea de paradă, fabricată de protipendada din jurul său), atunci când şi acesta îi iubeşte sincer pe compatrioţi şi, în primul rând, pe marii creatori de valori spirituale (scriitori, muzicieni, pictori, sculptori, cântăreţi, balerini etc.). O asemenea personalitate marcantă a fost şi Heydar Aliev; din domeniul scrisului, din lungul şir de scriitori faţă de care liderul azerbaigean şi-a manifestat deschis admiraţia şi respectul aş menţiona aici doar două nume de mare rezonanţă: Bahtiar Vahabzade şi Nighiar Rafibeili.

În contrast, fostul conducător al statului român, care şi-a găsit neaşteptatul sfârşit la 25 decembrie 1989, chiar dacă nu şi-a manifestat public o anumită adversitate faţă de reprezentanţii literaturii şi artei contemporane române (nu pun aici la socoteală pe „cădelniţătorii” oficiali) nu şi-a apropiat sau nu şi-a căutat prieteni sau interlocutori din rândul marilor creatori de frumos.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Viața unui cărturar”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii