Karl Marx în 1234 de fragmente

52,50 lei 48,90 lei

Karl Marx în 1234 fragmente alese de Ion Ianoși (eBook) – Karl Marx

Golește
ISBN: EB9786065947726 Categorie: Autori: , Anul apariției: 2020 Colecție:
  • Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

Karl Marx e un gânditor din veacul al XIX-lea, care a avut norocul nenorocos de a fi fost expropriat, în scopuri partizane, de forţe politice şi ideologii corespunzătoare din secolul următor.
Reactualizarea lui ambiguă, fidelă şi trădătoare cu schimbul, n-a reprezentat un caz singular; un destin similar avea să-l vizeze, o vreme în paralel, şi pe Friedrich Nietzsche, chiar dacă într-o direcţie opusă, manipulat de unii dintre presupuşii săi adepţi şi urmaşi.

Drama celor pe care i-am numit „vinovaţi fără vină” m-a preocupat de-a lungul deceniilor, printre ei numărându-se nu numai, dar cu precădere tocmai Marx şi Nietzsche. Un astfel de interes dual îşi avea justificarea în faptul că au fost revendicaţi, ca „părinţi fondatori”, de două extreme ale poziţionării sociale din timpul vieţii mele.
În speţă, interogaţia despre Marx privea măsura în care textele lui se dovedeau răspunzătoare pentru malformaţiile „socialismului real” ori „multilateral dezvoltat” din estul Europei – sau se sustrăgeau efectiv unei asemenea identificări fatale. (…)

Antologarea propusă e un instrument de intrare în posesia măcar câtorva aliniamente ale gândirii lui Marx. Ea ar putea fi utilă unor politologi, sociologi, istorici, economişti, dornici să nu se blocheze în resentimente, ca o primă treaptă de cunoaştere. Miza pe care mi-am propus-o e tocmai susţinerea acelui început de familiarizare, care apoi să deschidă o posibilă aprofundare, cu dezacordurile sau acordurile corespunzătoare. Am mai spus cu diverse prilejuri: în termenii vechi-testamentari, din I şi II Regi (Samuel), Marx nu este un „câine mort” – după cum, potrivit spuselor lui, nici Spinoza şi nici Hegel n-au meritat acest calificativ infamant. E cu totul altceva tentativa de a-i aplica întrebarea pe care faţă de Hegel a formulat-o Benedetto Croce: „ce e mort şi ce e viu” din moştenirea lui Marx?
Răspunsul îl vor aproxima mulţi, în confruntări deschise. Tot aşa cum, în intenţia mea subtextuală, deschis rămâne şirul sugerat de numărul fragmentelor culese şi adnotate aici: 1 2 3 4… (Ion Ianoși)

Karl Marx în 1234 fragmente alese de Ion Ianoși

Argument

Karl Marx e un gânditor din veacul al XIX-lea care a avut norocul nenorocos de a fi fost expropriat, în scopuri partizane, de către forţe politice şi ideologii corespunzătoare din secolul următor. Reactualizarea lui ambiguă, fidelă şi trădătoare cu schimbul, n-a reprezentat un caz singular; un destin similar avea să-l vizeze, o vreme în paralel, şi pe Friedrich Nietzsche, chiar dacă într-o direcţie opusă, manipulat de unii dintre presupuşii săi adepţi şi urmaşi.

Drama celor pe care i-am numit „vinovaţi fără vină” m-a preocupat de-a lungul deceniilor, printre ei numărându-se nu numai, dar cu precădere tocmai Marx şi Nietzsche. Un astfel de interes dual îşi avea justificarea în faptul că au fost revendicaţi, ca „părinţi fondatori”, de către două extreme ale poziţionării sociale din timpul vieţii mele.

În speţă, interogaţia despre Marx privea măsura în care textele lui se dovedeau răspunzătoare pentru malformaţiile „socialismului real” ori „multilateral dezvoltat” din estul Europei – sau se sustrăgeau efectiv unei asemenea identificări fatale.

Anume pentru a cumpăni laturile ecuaţiei, în dorinţa evidentă, deşi nemărturisită, de a disocia scrieri mult anterioare de îndemnurile rudimentare din prezentul nostru sufocant, am alcătuit, în anii şaptezeci, cele trei antologii, „despre literatură şi artă”, „despre om şi umanism”, „despre dialectică”, ale căror – în total cinci – volume Editura Minerva le-a publicat, în tiraje mari, în seria B.P.T. Deşi reunind „treimea” formal sacrosanctă din acea vreme, pe Marx, Engels şi Lenin, în culegeri partea leului i-a revenit celui dintâi, principala miză a întreprinderii fiind tocmai îndemnul de a fi el anume recitit, în răspăr cu sloganurile propagandei oficiale. Volumele, cu prefeţe cu tot, au şi fost receptate astfel, inclusiv în recenziile publicate, ca deloc conformiste în substanţa lor intimă.

Această reacţie era însă justificată nu doar prin ceea ce se afla în paginile volumelor, ci chiar prin simpla lor prezenţă. Căci mulţi uită azi repulsia crescândă a lui Ceauşescu faţă de oricine, viu sau mort, i-ar fi putut „concura” supremaţia. Aşa a ajuns să-i marginalizeze şi pe „clasicii” din care se revendica tot mai rar şi parcă în silă, urmărind de fapt să-i elimine din învăţământ şi propagandă: erau etnic străini şi, pe deasupra, incomozi prin destule enunţuri.

Prefeţele le-am retopit, cu modificări, într-un studiu amplu. În anii optzeci m-au atras alte elaborări, probabil cele mai sistematice din activitatea mea, una în trei, alta în două volume. În dilogia Nearta – artă le-am consacrat multe pagini şi lui Nietzsche, şi lui Marx, acesta din urmă nimerind, chiar mai mult decât celălalt, într-un cu bună ştiinţă întreţinut con de umbră.

Pentru ce mi-a revenit interesul faţă de Marx tocmai în anii „postdecembrişti”? Din cauza acelui sumar şi radical anticomunism care fie nu voia, fie nu ştia să facă distincţiile de rigoare: între Stalin, Lenin şi Marx, între revoluţionarii ulteriori şi anteriori, între utopiştii de varii orientări. Am tot căutat să argumentez locul distinct şi rolul specific prin care Marx şi-a înscrie statornic numele în istoria modernităţii. I-am consacrat multe pagini în ciclul scurtelor eseuri Idei inoportune (1995), în ambele volume prin care colegi şi prieteni au ţinut să-mi marcheze aniversarea a 70 de ani, O viaţă de cărturar. Estetică şi moralitate (1998), în câteva studii din Prejudecăţi şi judecăţi (2002). Tentative zadarnice: n-au fost luate în seamă, peste ele s-a aşternut lespedea grea a ignorării.

M-am gândit atunci să reiau efortul meu dintâi de după cezura istoriei. Fiindcă, încă din 1990-1991, noua nedreptate care i se făcea lui Marx, cu zgomot şi furie, după ce fusese aproape înmormântat mai mult de două decenii, m-a îndemnat să mă reaplec asupra uitatelor mele culegeri din 1974, 1976, 1978. Ele păcătuiau, cum am spus, prin convenţiile pioase ale epocii şi cedarea mea faţă de ele – nu atât de asocierera lui Marx cu apropiatul său colaborator Engels, cât de aceea cu doar unul dintre urmaşii lor, şi încă dintre cei mai radicali, în detrimentul adepţilor săi moderaţi sau, pur şi simplu, de altă factură. Lenin, Troţki, Buharin merită analize distincte, ca şi Eduard Bernstein, Karl Kautsky, Roza Luxemburg sau atâţia alţii. Dar Marx, ca prezumtivă sursă a multiplelor orientări ce se revendicau de la el, trebuia, până una-alta, identificat în litera şi spiritul propriei sale opere, deocamdată fără apel la posterităţi. Operaţia era cu deosebire imperioasă în situaţia unui gânditor deformat, ca nimeni altul, de aluviunile depuse peste spusele lui genuine.

M-am apucat, în consecinţă, să extrag din acele culegeri exclusiv fragmentele lui Marx, apoi să le ordonez cronologic, apoi să le confrunt cu ansamblul din care le izolasem, fie pentru a renunţa la unele neimportante, fie a le amplifica pe cele semnificative, fie pentru a le îmbogăţi cu altele relevante. În 1990-1991, aşadar, am decupat, lipit şi completat textele care îmi păreau decisive, iar la capătul acestei extenuante munci nu doar intelectuale, ci şi fizice, am dactilografiat rezultatul… şi l-am pus la păstrare.

A trecut de atunci mai mult de un deceniu. Între timp, la noi, hulirea lui Marx nu s-a atenuat, ci, dimpotrivă, parcă s-a accentuat; şi asta, în timp ce în Occident personalitatea lui continuă să fie integrată în rândul înnoitorilor economiei, istoriografiei şi ştiinţei politice moderne, cu toate rezervele şi criticile fireşti pe care le suscită multe opinii de-ale sale. În Germania nu a fost sistată publicare monumentalei serii MEGA, Marx Engels Gesamtausgabe („Ediţia completă Marx Engels”), însumând întreaga lor moştenire: cărţi, studii, articole, recenzii, scrisori, însemnări, adnotări. În Franţa, prestigioasa colecţie Pleiade i-a consacrat lui Marx volume reprezentative pe domeniile sale principale de interes. Italia a fost dintotdeauna preocupată de opera lui, şi prin strădania unor edituri de marcă, precum Feltrinelli. Marea Britanie şi Statele Unite i-au republicat în numeroase rânduri scrierile, nemaivorbind de multitudinea cursurilor de „marxologie”, ţinute în universităţile americane. Ş.a.m.d.

Replica la îndemână evidenţiază deosebirea experienţelor istorice parcurse în Vest şi în Est: acolo opţiunile comuniste au proliferat doar în plan teoretic, aici au fost în schimb transpuse în practica „edificării socialismului”, ce s-a dovedit a fi fost dezastruoasă. Într-adevăr, deosebirea e la vedere şi explică atitudinea reticentă a intelectualităţii est-europene, mai recalcitrante în ţări cu foste regimuri dictatoriale necruţătoare, ca în cazul României. Oricât de firesc, argumentul nu mi se pare totuşi îndestulător pentru ignorarea unui gânditor care a marcat, fie şi în mod nefast, soarta ultimelor două veacuri, sau pentru invocarea lui aproximativă, superficială, în necunoaştere a enunţurilor sale reale.

Cunoscându-le pe acestea, poţi să fii sau să nu fii deloc de acord cu ele. În 2002 a fost reeditată în Franţa lucrarea lui Raymond Aron, Marxismul lui Marx, compusă din cursurile ţinute la Sorbona (1962) şi la Collège de France (1977). În cuprinsul lor, teoreticianul liberalismului recunoaşte, între altele, cu cât mai puternic a fost el influenţat de Marx decât de Tocqueville: pe Marx l-a recitit toată viaţa, în originalul german, cu creionul în mână, anume pentru a-i putea opune, cât mai argumentat, viziunea sa adversă în mai toate privinţele; dar acest obiectiv prioritar nici nu i-a slăbit interesul pentru contribuţiile lui Marx, pe care le-a recunoscut ca esenţiale, şi nici nu l-a ispitit să le amestece cu presupusele lor „aplicaţii” din ţările socialiste, de care ele se deosebeau în mod substanţial.

Este doar unul dintre exemplele de raportare ştiinţifică responsabilă, în care dezacordul nu presupune ignoranţa şi nu ignoranţa determină dezacordul; un exemplu căruia pot să-i adaug şi alţi cercetători preocupaţi de Spectrele lui Marx sau inspiraţi din metodologia acestuia, nicidecum în detrimentul probităţii academice: pe filosoful Jacques Derrida şi pe istoricul Eric Hobsbawm, pentru a mai invoca două nume.

Problema e simplă. Cunoaşterea textelor rămâne condiţia prealabilă şi indispensabilă pentru orice atitudine faţă de ele, contra sau pro.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Karl Marx în 1234 de fragmente”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Accesează
Close

Coșul meu

Close

Wishlist

Bine ați venit!

Parola va fi generată automat și trimisă pe adresa dvs. de email.

Datele personale vor fi folosite pentru a vă susține experiența pe website, pentru a administra accesul la cont și pentru alte scopuri descrise în politica de confidențialitate.

Aveți deja un cont?

Close

Close

Categorii