Coasta lui Apollo. Jurnal de scriitor

30,60 lei

Coasta lui Apollo. Jurnal de scriitor (eBook) – Aura Christi

  Hurry up! Sale end in:
Cod: EB9786065942639 Categorie: Autor: Anul apariției: 2014 ePub: ISBN 978-606-594-419-0PDF: ISBN 978-606-594-263-9 Colecție:
  • Pentru citirea optimă pe dispozitive mobile, recomandăm să alegeți formatul ePub
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Dacă spun un adevăr incomod sunt tratată ca un trouble-fête. Dacă regret radicalismul sau lipsa de tact de a emite un adevăr neplăcut, mi se sugerează că sunt lașă. Dacă sunt visătoare sau patetică, mi se spune că sunt depășită. Când sunt tristă și mă ascund după masca unei veselii debordante, mi se zâmbește insidios: ei, ascunde ea ceva. Când spun în gura mare ceea ce cred, sunt șfichiuită cu sarcasme. Iar atunci când abordez teme majore, mi se sugerează că sunt expirată. Nu, nu există nici un fel de comunicare. La mijloc sunt, mai degrabă, niște savante mecanisme menite să-ți deformeze faptele, iar, în ultimă instanță, imaginea, și să-ți taie orice elan, pentru ca, într-un târziu, să te facă să alegi, iarăși, singurătatea – mamă bună, aspră, caldă – în iadul-raiul de fiecare zi.

Să te reîntorci în subterana ta mereu același, mereu altul, tu, cel care ești și devii ceea ce ești. Aici e marea judecată. Între pereții acoperiți cu cărți începe cunoașterea. Restul sunt vorbe, fantezii, toane, divagații, întâmplări mărunte, scurse dinspre realitatea de fum, a cărei amintire e proaspătă și-atât de vie. Orgoliul, smerenia și asprimea îndreptată împotriva ta îți vor fi sfetnici.

Carnea trecătoare a cui sunt, Doamne?
/Aura Christi

Coasta lui Apollo. Jurnal de scriitor de Aura Christi

Janina şi Ion (Ianoşi) sunt pentru prima dată în Grecia. Nicolae (Breban) a fost acum câţiva ani pe pământurile homeriene. Eu şi Andy – relativ de curând, mai exact, în iarna anului 2007. Odată ajunşi la Thessaloniki, ne minunăm. Impresionează totul, absolut totul. Suntem ca în acel vers rilkean, invocat nu rareori de mine: „Să fii aidoma unui copil printre oamenii mari”. Da, suntem ca nişte copii printre oamenii mari ai vechii Elade.

Ruinele Templului Roman. Piaţa impresionantă prin amestecul de stiluri. Ca şi când am călători într-o epocă diferită. Bazarul din Salonic impresionează prin culorile vii şi prin oamenii săi, mereu deschişi, vorbăreţi, săritori şi excesiv de amabili. Stăm la o cafenea şi contemplăm amestecul de civilizaţii şi amestecul de stiluri. O ploaie intensă ne face să întârziem aici mai mult decât ne-am propus; cu acest prilej, urmărim modul în care Orientul, încetul cu încetul, ne cucereşte şi ne farmecă. Greci. Chinezi. Albanezi. Englezi. Japonezi. Francezi. Italieni. Un amestec de naţiuni. Salonicul – ca şi Atena – e un oraş cosmopolit. Oriunde mergi, dai de un mare grec. Bulevardul Sofocle. Bulevardul Aristotel cu geniala statuie – în preajma căreia am stat îndelung – de unde în faţa ochilor se dezveleşte mirabil Marea Egee. E un Aristot mândru şi viu, în egală măsură, cu privirile sfredelitoare, distante şi calde. Stăm îndelung în faţa uriaşei statui. Facem poze. Discutăm. Vorbim despre mâinile gânditorului: mâini obosite, vii şi puternice. Are un trup ce acoperă întregul cer. Claviculele sunt proeminente. Fruntea sa e înaltă, boltită. Fotografiez, detaliu cu detaliu.

Nicolae (Breban) spune că aş putea ilustra cu o asemenea lucrare un număr al revistei Contemporanul. Pietonala e invadată de porumbei şi de oameni. Presupunem că vedem exclusiv turişti străini; ei bine, nu e aşa, dimpotrivă: există în jurul nostru şi foarte mulţi greci, urmaşii lui Zenon fiind, după cum se ştie, mari amatori de cafenele. Oriunde ne vom afla pe parcursul turneului nostru, derulat sub genericul „Scriitorii români şi diaspora. Grecia 2007” – fie la Salonic, fie la Delphi, fie la Atena sau la Seres – de fiecare dată ne vor impresiona deschiderea, convivialitatea şi acel inimitabil joie de vivre al grecilor. Vom rămâne impresionaţi şi nu o dată emoţionaţi de grija grecilor faţă de trecut, faţă de antichitatea prezentă mai pretutindeni. Oriunde am zăbovit pe pământul Eladei, nicăieri nu am observat vreun gest – oricât de mic, oricât de lipsit de greutate – de profanare sau neglijare a trecutului sau a simbolurilor acestei ţări-matcă a civilizaţiei europene.

Nicăieri nu am păţit ceea ce mi s-a întâmplat cu câteva zile înainte de plecarea din Bucureşti, pe strada Mihai Eminescu, atunci când – stupefiată şi pierdută, cu vocea tăiată – am stat în faţa plăcii pe care scria „sector 2 strada Mihai Eminescu – poet –”, învecinată de o altă placă, în comparaţie cu prima de două ori mai mare, cu incalificabilul, de fapt ţopescul text „Strada unde am pupat-o pe Mimi”. Aceeaşi placă avea inscripţia „De ce iubim Bucureştiul”. „Asta e o iniţiativă a primăriei sectorului 2”, îmi spune colegul meu, Alexandru Ştefănescu. „Primarul vrea să dea nişte nume mai vesele unor artere ale capitalei. De fapt e o prostie”, îmi explică Alexandru, surâzând cu amărăciune. Nu e o prostie, ci un semn al căderii în ţopenie şi, mai grav, al cultivării acestei limite post-decembriste.

Salonic. Rotonda din preajma Universităţii. Biserica Sfântului Dmitrie, patronul spiritual al Salonicului. Mergem pe jos. Râdem. Glumim. Suntem atenţi la tot ce vedem, auzim, urmărim şi contemplăm. Repet nu o dată în gând, ca pe un descântec, cele câteva nume ale oraşului Thessaloniki, numit şi Selânik şi Salonika sau Salonica; Thessalonica e numele surorii lui Alexandru cel Mare, fondatorul oraşului care a făcut parte şi din Imperiul Roman şi Bizantin. N-am reuşit să vedem sinagoga unde – în timpul celui de-al doilea voiaj misionar – a predicat Sfântul Pavel, ulterior izgonit de aici.

În periplul lor pe străzile Salonicului, Janina şi Ion găsesc o librărie rusească, unde întârzie. Pretutindeni unde am fost în Grecia, am auzit vorbindu-se ruseşte; în Grecia sunt stabiliţi nu puţini ruşi. Cartierul Kalifea, situat în imediata vecinătate a centrului istoric al Atenei – numit de localnici Plaka; aici se află Acropolele cu Parthenonul, Erechtheionul, Cariatidele, Turnul Vânturilor – pare a fi unul eminamente rusesc. M-a surprins plăcut faptul că, în afară de engleză, mulţi negustori greci au învăţat şi rusa; „din necesitate”, mi-a explicat un domn vârstnic ce are o prăvălie în preajma Monastiraki, una dintre cele mai mari pieţe din Atena; în Grecia „sunt stabiliţi foarte mulţi ruşi”.

Conferinţa desfăşurată la Salonic, avându-l ca amfitrion pe consulul general al României în Salonic, domnul Dumitru Hriţuleac – o gazdă ireproşabilă – a adunat peste o sută de români greci în eleganta incintă a Centrului Muzical, Kentro Mousikis, Kountouriotou, 17. Atmosferă încinsă şi degajată în acelaşi timp. Încinsă, căci eram aşteptaţi. Degajată, fiindcă fiecare invitat, conferenţiar, scriitor, a vorbit liber şi a incitat publicul. Unul dintre puţinii erudiţi de importanţă europeană pe care îi are cultura română, Ion Ianoşi, s-a referit la activitatea sa de cărturar şi profesor, activitate de durata unei jumătăţi de secol. Eminenta traducătoare Janina Ianoşi, care a dăruit culturii române tălmăciri din scriitori ruşi, francezi şi germani de prim rang, a vorbit despre dificila misiune de traducător, referindu-se la cei trei sfinţi iubiţi de noi: Rilke, Ţvetaieva şi Pasternak şi în special la volumul de corespondenţă dintre cei trei monştri sacri, intitulat Roman epistolar. Romancierul Breban a stăruit asupra trecutului familiei de preoţi din care vine, fără să ocolească o temă actuală: exilul şi diaspora, intelectualitatea pariziană fiindu-i cunoscută de mai bine de trei decenii. Romancierul a vorbit îndelung despre temele sale majore la care revine obsesiv de circa o jumătate de secol, despre marii greci de altădată, după care a urmat decadenţa, despre nevoia de a voiaja şi despre nevoia de a se întoarce acasă, în România – tabiet inexplicabil altfel decât la nivel instinctiv. Autorul volumelor Elegii parisiene, Animale bolnave, Bunavestire şi Drumul la zid – cărţi devenite legende vii – rămâne a fi unul dintre puţinii disidenţi importanţi care după ’90 s-au întors în ţară, deşi o parte din familia sa rămâne în continuare în Germania.

Eu am vorbit despre temele mari şi despre nevoia de salvare prin ele, despre decadenţa Europei. Soluţia? Întoarcerea spre vârfurile umanităţii, inclusiv spre antichitatea dragă.

La Salonic, prietenul nostru, Victor Ivanovici – scriitor, profesor (predă spaniola la Universitatea din Salonic) şi traducător – ne-a însoţit prin oraş, povestindu-ne tot felul de fapte din istoria oraşului, ne-a arătat casa unde s-a născut Kemal Ataturk, când oraşul mai aparţinea Imperiului Otoman, şi anume, precizează Ion Ianoşi, până în 1914. Tot Ion ne spune ce pondere printre populaţiile urbei – 40 % – au avut pe atunci sefarzii. Marele incendiu din 1917 care a mistuit centrul i-a obligat să emigreze pe ei şi pe mulţi alţii; după războiul greco-turc, are loc un schimb de populaţii – schimb în urma căruia oraşul este repopulat, în 1922, cu greci din Asia Centrală.

Făcut la insistenţa lui Nicolae, urcuşul la Delphi – printre versanţii munţilor Parnas – a fost un dar divin. Drumul acesta montan este unul dintre cele mai frumoase din lume.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Coasta lui Apollo. Jurnal de scriitor”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii