Puzzle – roman

9,90 lei

Puzzle (eBook) – Florin Logreşteanu

  Hurry up! Sale end in:
Golește
ISBN: EB9786065942059 Categorie: Autor: Anul apariției: 2013 Colecție:
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

Roman inspirat din istoria contemporană, Puzzle realizează o viziune cuprinzătoare a vocaţiei românilor de-a armoniza într-un mod necunoscut celorlalte ţări europene (Constantin Noica) două mentalităţi istoriceşte opuse: orientală şi occidentală.

În centrul cărţii se află un singur personaj – profesorul pensionar Neghibaur – în jurul căruia se dispun faptele şi oamenii ca pe un ecran al imaginaţiei, observaţiei şi experienţei fostului dascăl.

Construcţie densă şi insolită, romanul se reţine şi prin deschiderea de amploare şi de adâncime asupra mecanismelor ascunse ale reacţiilor sufleteşti individuale determinate de importantele schimbări sociale intervenite în viaţa ţării după Revoluţia din Decembrie, 1989.

Puzzle de Florin Logreşteanu

NOSTALGII

Şi astăzi se întâmplă la fel: după ce depăşi grilajul de fier prin singura cale de acces în Grădina Publică, mai făcu câţiva paşi după care se opri, dezorientat:
„Dincotro, Neghibaure?…”
Întoarse privirile, încercând să se convingă că, un ceas mai devreme, îşi împleticise paşii, asemenea celorlalţi metropolitani, pe strada peticită de chioşcuri, firme păzite sau supravegheate de câini maidanezi, înainte de a accepta deliberat siguranţa acestui labirintic amfiteatru, burduşit de neliniştitoare umbre şi lumini…
„Coane Neghibaure, iar te-ai rătăcit…”
Nu descoperi Rotonda şi o vreme stătu în cumpănă dacă, un ceas mai devreme, se grăbise spre Grădina Publică sau, dimpotrivă, venind din sens invers, încercase să scape cât mai repede de ea, căutându-şi tovarăşii – necunoscuţii incolori din Bulevardul Metropolitan…
„La dracu, Neghibaure, viaţa merge înainte, dă-i drumul, nu mai aştepta…”
Aşa că grăbi paşii spre bazinul dalat al lacului a cărui apă semăna atât de bine cu cerul, încât bătrânul nu rezistă ispitei de a întârzia câteva minute pe malurile lui. În apele stătute şi închis colorate observă, palid proiectată, luna. Era un moment al zilei care-l punea de fiecare dată în încurcătură. Putea însemna orice: coborârea amurgului ori zbenguirea primilor zori ai dimineţii…
„Oricum ar fi, Neghibaure, nu e treaba ta. Zău, nu e treaba ta!…” şi se îndepărtă.
În aleea principală se opri să-şi tragă sufletul şi să-şi clarifice principalele repere. Cel dintâi: Grădina Publică; dreapta – debarcaderul, stânga – Rotonda cu statui; aici trebuia să ajungă. Al doilea: dimineaţă, cer înceţoşat; încă prea devreme. Înălţă din umeri: nimic neobişnuit – cum îşi închipuise… Sigur, la stânga…
„Mereu la stânga, Neghibaure… Uite, chiar acolo, după colanul de salcâmi – statuile… Îţi fac semne, te aşteaptă…”
Era palid, slăbit şi ochii îi ardeau de nesomn şi oboseală. Nu se mai odihnea nopţile de o bună bucată de vreme. Pensionarea din instituţia înăcrită a Liceului Metropolitan îl dărâmase. N-o dorise. După mai bine de patruzeci de ani de şcoală, i se părea nedreaptă. Veneau din urmă tinerii, dornici să încerce aceleaşi dezamăgiri şi părelnice împliniri – i se spusese…
„Tuturor li se întâmplă… Fiecăruia, la rândul său, Neghibaure…”
„Melpomene, de ce mă ispiteşti?” bâigui…
Închise ochii şi-şi imagină un punct de sprijin; era într-adevăr obosit. Dar statuile erau aproape, gălăgioase, bâţâindu-se neliniştite pe socluri.
„M’neaţa, heruvim Neghibaur!…”
Deschise ochii. Roti privirile în jur dar nu descoperi pe cine-i dăduse bineţe. Aleile începuseră să se aglomereze de plimbăreţii matinali.
„M’neaţa şi dumitale, răspunse într-o doară. ”
Încercă să se grăbească însă îi era tot mai greu. Involuntar, se împiedeca la fiecare pas de cineva….
„Dă-te-n lături, Neghibaure, lasă-i să treacă…”
„Vezi şi tu, sunt mulţi… Cât e ziua de lungă traversează parcul dintr-o parte în alta…”
„Uită-te mai bine la ei. Sunt aceeaşi indivizi care se mişcă fără treabă de colo până colo. Au aceleaşi priviri înnourate, aceleaşi feţe cadaverice, urâte, reci. Lasă-i să treacă…”
„Nu, nu sunt aceeaşi. Sunt mereu alţii. Însă par croiţi după acelaşi calapod. Ca mine; ca noi…”
„M’neaţa, heruvim Neghibaur… „
„M’neaţa şi dumitale… Mai există şi oameni printre oameni,” reflectează, încercând să-şi imagineze că lumea este într-adevăr sufletistă.
„M’neaţa, heruvim Neghibaur!”
„M’neaţa şi dumitale…”
Încet, evitând puţinii trecători, cu privirile coborâte, de teamă să nu se recunoască în fiecare dintre ei, să nu fie confundat sau să se ia el însuşi drept altul, se împiedecă, în sfârşit, de grilajul care ţărmureşte Rotonda cu statui.
„De fiecare dată ţi se întâmplă la fel, Neghibaure. Într-o zi ai să-ţi rupi genunchii. Ocoleşte pe stânga…”; ceea ce şi reuşeşte cu destulă uşurinţă.
Intrarea în Rotonda comunică cu aleea centrală şi este în permanenţă deschisă pentru oricine. Este adevărat că inscripţiile de pe soclurile statuilor nu prea mai interesează pe nimeni şi în niciun caz la o oră atât de matinală. Neghibaur înalţă privirile să citească ora solară însă sus, sub cerul de cenuşă al dimineţii, îl întâmpină doar privirile constelate ale Marelui Will, care nu-i dau răgazul să-şi tragă puţin sufletul:
„Ce mai e nou, profesore Neghibaur?…”
Cu dosul palmei, bătrânul îşi şterge sudoarea de pe frunte:
„Parcă nu ştii, frate Will!” înalţă din umeri.
„Atunci, du-te la locul tău şi aşteaptă… Ah, să nu uit: dezagreez replicile acelea din final, moralizatoare. Par desuete astăzi şi-mi vine să-mi rod unghiile că la vremea mea n-am anticipat că destinul bietului Lear este unul absolut normal…”
„N-am ieşit din cuvântul tău, Will… Patruzeci de ani… O ştii prea bine…”
„Ai vreun argument să te mândreşti cu o asemenea performanţă, profesore Neghibaur? Nu-mi imaginez ce-ai putea să-mi răspunzi…”
Cuvintele Marelui Will deveniseră tăioase. Neghibaur înţelese că nu avea niciun motiv să răspundă afirmativ. Nici nu putea inventa un răspuns plauzibil atât de repede. Căută din priviri soclul văduvit de statuia considerată până la Revoluţia Metropolitană o capodoperă. Era ultimul din stânga dar foarte bine poziţionat faţă de aleea centrală a parcului şi trecătorii n-aveau cum să nu-l observe. Se apropie cu paşi timizi, cumpănind în mână săcuiul în care păstra mica sa colecţie. Se simţea urmărit de privirile Marelui Will. Nu-l putuse convinge că existau şi momente care nu puteau să fie uşor uitate…
„Bine, Neghibaure, bine, se auzi sau auzi în apropiere. Fă-ţi voia şi dă-le la iveală. Mă îndoiesc însă că vor stârni oarece curiozitate. Ieri, de pildă, nimeni nu le-a adresat măcar o privire. ”
„Zilele nu seamănă una cu alta”, ripostă bătrânul.
„M’neaţa, profesore!”
„M’neaţa!… N-am apucat încă să desfac… Vezi şi dumneata…”
Cine-o fi fost nu avea timp de taclale. Se îndepărtase, risipit în coloana de trecători care acum mărşăluia ca nebuna pe dinaintea Rotondei. Doar o privire fugară aruncată statuilor. Este adevărat, şi soarele ajunsese în punctul în care rămânea, de obicei, până mai târziu, după-amiaza. Grădina publică agoniza într-o mare de lumină, ţinută în viaţă doar de forfota gâfâită a mulţimii care se grăbea să-şi primească cura de aer proaspăt înainte de a se sufoca din nou în bulevardele Metropolei.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Puzzle – roman”

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close
Noutăți
Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii