O sută și una de poezii de Aurora Rotariu Planjanin

Lirica românească feminină din Serbia poartă, hotărât lucru, semnele prozodice ale unui bovarism idealizat care subminează mitul dihotomiei dintre iluzie și realitate. Fenomenul, să recunoaștem, destul de profund, este provocat de absolutizarea intensă a viziunii asupra ființei, împrejurare în care ficțiunea este validată drept factualitate, aceasta din urmă devenind, în poemele Aurorei Rotariu Planjanin, un indiciu al dublei vocații a omului de ,,a fi în lume”, în sensul definit de Mircea Eliade, pentru ,,a trăi experiența sacrului”. Ipostazele în care apare și se dezvoltă în planul existențial eul poetei din spațiul multietnic și multilingvistic menționat, poartă amprenta unei sensibilități particulare, scriitura ei fiind centrată, la nivel ideatic/izotopic, pe relația ce o dezvăluie cu lumea subordonată, evident, ficțiunii.