Nu trădați, vă rog!

Nu trădaţi, vă rog! de Corneliu Zeana

Instructaj de conducere auto.
Discuţii cu un ziarist sosit în Bucureşti cu ocazia alegerilor locale din vara anului 2008

Aveam în faţa mea un ziarist care vânturase mai toate capitalele bătrânului continent, dar care nicăieri nu fusese atât de impresionat ca în Bucureşti. Curiozitatea i se citea pe faţă şi mă asalta cu întrebări.

– Domnule instructor, în toate marile oraşe ale lumii s-a dezvoltat reţeaua de metrou. Sigură, rapidă, eficientă, economică. Fostul dictator, Nicoleae Ceauşescu, realizase o reţea subterană destul de bine structurată, dar care n-a mai fost extinsă sau modernizată după asasinarea sa. Am constatat că antipatia faţă de vechiul regim a făcut ca multe din marile proiecte etichetate „ceauşiste” să fie abandonate. De pildă, canalul care ar fi legat capitala de Dunăre, în care greul investiţiei era deja făcut, mare parte din săpături, mutarea localităţilor de pe traseu etc. Transportul pe apă este mai ieftin, gândiţi-vă la creşterea preţului petrolului, permite transportul unor mari cantităţi de mărfuri grele, descongestionează şoselele. Olanda sau Belgia pot servi drept exemplu. România face însă, adesea, întoarceri surprinzătoare, cu 180 de grade. În ultima parte a ultimului, să sperăm ultimul, război mondial, Romania a întors armele împotriva Germaniei. Acest fapt a avut şi consecinţe psihologice. Spiritul german, dominat de raţiune şi ordine, nu mai este deosebit de apreciat de români, care preferă hazardul, acel „merge şi-aşa”, alături de o nesocotinţă extrem de primejdioasă. Excelaţi însă în fantezie. Candidatul ieşit din „mantaua” PSD la primăria capitalei, domnul Sorin Oprescu a centrat programul său electoral pe o arteră de circulaţie suspendată pe deasupra cartierelor capitalei. Cum vedeţi un astfel de proiect?
– Cred că trataţi cu prea multă seriozitate acest aspect. Proiectul face parte dintr-un program electoral, adică ceva cu care candidaţii ocupă spaţiul pe care-l acordă televiziunile pentru a face un „show”. Toată campania electorală este un show, iar cel mai amuzant câştigă voturi. Nimeni nu-şi închipuie că vreun candidat, odată ales, îşi ţine vreo promisiune sau îşi mai aminteşte de proiecte. Nici alesul şi nici cei care l-au votat nu-şi mai amintesc de astfel de fleacuri. Dealtfel, în lungile decenii de comunism, candidaţii nu făceau promisiuni, erau aleşi pur şi simplu, cu procente aproape de unanimitate. Deosebirea este că la acele alegeri lipsea partea distractivă. Ori, „show-ul” stă în firea românului şi mai cu seamă a bucureşteanului

Pe Oprescu, zis independent, l-au votat mai cu seamă femeile, dornice de emancipare şi independenţă. Ce a promis candidatul Vasile Blaga? Sloganul său electoral era „mai puţin timp în trafic, mai mult timp pentru familie”, un slogan bun pentru ardeleni. Adică va fluidiza circulaţia iar bărbaţii vor veni acasă mai devreme, chiar pe neaşteptate. Câte tragedii ar fi urmat! Este evident că toate soţiile acestor bărbaţi care ar fi ajuns acasă prea devreme au votat împotrivă. Chiar şi unor bărbaţi care, reţinuţi, desigur, în trafic, mai stăteau la o bere-două cu prietenii, nu le-a surâs ideea. S-a dus comunismul, cu şedinţele care se puteau prelungi oricât, singura explicaţie credibilă a rămas traficul supraaglomerat. Un epigramist de talent, al cărui nume, pentru moment îmi scapă, a compus următoarele versuri consemnând o convorbire telefonică între soţ şi soţie: „Vreau să te-anunţ că-n seara asta / Nu vin acasă, draga mea / Căci am diseară o şedinţă / Şi-o să rămân să dorm la ea”.

Acum s-a terminat cu şedinţele de partid, timpul ni-l consumă traficul. Nici un candidat la fotoliul de primar nu va fi ales dacă promite că „de la serviciu şi până acasă, vă asigur ca nu veţi face mai mult de zece minute”.

Revenind la autostrada suspendată deasupra capitalei, adversarii năstruşnicei idei au spus că pentru amplasarea pilonilor ar fi nevoie de exproprieri masive. Nici vorbă! Autoastrada s-ar putea sprijini pe blocurile turn care au invadat Bucureştiul şi care se înmulţesc asemeni ciupercilor după ploaie. S-ar putea face o adevărată reţea de suspendate. – Păi, cu ce plouă în Bucureşti de răsar blocurile astea? – Cu bani, domnule ziarist, cu bani: ploi torenţiale, grindină, averse. Bani peste bani, fonduri europene şi naţionale. Desigur, acestei autostrăzi trebuie să i se asigure nişte scurgeri colaterale corespunzătoare, nişte jgheaburi încăpătoare pentru ploile de durată la care se speră. Toată problema este să faci să se creadă că începe lucrarea, care se atribuie direct, fără licitaţie, ca şi autostrada din Transilvania. Firma Bechtel s-a angajat să o realizeze cu ceva peste două miliarde de euro. Deocamdată, după ce s-a semnat contractul, desigur, cere şapte miliarde, pe care statul român le va plăti, apoi se vor cere alţi euroi. Un Km de autostradă costă de circa două ori mai puţin în Grecia şi de circa patru ori mai puţin în Bulgaria, ţări cu relieful mult mai accidentat. Aceasta arată că ţările respective nu ştiu cum să absoarbă banii europeni. Dealtfel Bulgaria, la raportul de ţară de la finele lunii iulie 2008, a fost aspru criticată, ba chiar sancţionată pentru slaba eficienţă a justiţiei şi pentru corupţie. Bulgarii nu ştiu, deocamdată cel puţin, cum se obţine un raport favorabil, şi ca atare se plasează în urma României.

Revenind la marile lucrări de utilitate publică, principalul lucru este să obţii un contract semnat, după care banii curg. Ca şi în cazul modernizării liniei ferate Bucureşti-Constanţa, începută în urmă cu ceva ani. Aparent este o linie dreaptă, pe hârtie, desigur. Ori de unde ai privi însă, nu i se vede însă capătul. De ce? Pentru că pământul fiind rotund, în realitate este o linie curbă. Asemeni curbelor de sacrificiu care se prefigurează. Deocamdată, pentru mai mulţi ani, durata mersului cu trenul de la Bucureşti la Constanţa s-a dublat. După o cură zdravănă de sudaţie, deosebit de benefică pentru sănătate, prima dorinţă a celor debarcaţi pe litoral este să se arunce în mare. În Marea Neagră. Bucuroşi că, în sfârşit, după atâtea deversări de petrol a ajuns şi marea aceasta să-şi justifice numele. Vă rog să nu mă întrebaţi cât s-a plătit pentru afacerea asta cu calea ferată! Celebra afacere Skoda, din vremea lui Carol II, păleşte în faţa măreţelor succese din zilele noastre. Totuşi, nu putem vorbi, în acest caz cel puţin, de un succes deplin, deoarece încă se mai circulă, cu mari întârzieri, desigur, dar în cele din urmă, trenul ajunge la destinaţie. Dacă ar fi fost mai mulţi bani, circulaţia pe acest segment de cale ferată ar fi fost întreruptă cu totul. Oricum, vom intra în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare durată a reabilitării unui tronson de cale ferată. Se va depăşi, cred, durata realizării Transsiberianului sau a liniei ferate care leagă, în SUA, Oceanul Atlantic de Pacific. Auf Wiedrersehen!