Învierea – Lev Tolstoi

60,00 lei

Învierea (eBook) – Lev Tolstoi

  Hurry up! Sale end in:
Cod: EB9786065944138 Categorie: Autor: Anul apariției: 2017 ePub: ISBN 978-606-594-414-5PDF: ISBN 978-606-594-413-8 Colecție:
  • Pentru citirea optimă pe dispozitive mobile, recomandăm să alegeți formatul ePub
  •   Ghid eBookuri - cum citesc un eBook?

    Cum citesc un eBook?

    Aveți nevoie, în primul rând, de un dispozitiv electronic care să citească eBook-uri. Acesta poate fi un laptop, calculator obișnuit, Kindle, telefon mobil sau tabletă.

    Atenție! Instalați Adobe Digital Editions (click aici) înainte de a accesa linkul de descărcare.

    Computer eBook Reader Telefon Tabletă
    Calculator personal Kindle Android Android
    Laptop Nook iPhone iPad
    Apple MacBook Kobo Windows Windows
    Notebook iRiver Trekstor
    Netbook Pocketbook Prestigio
    Bookeen

  Share

„Această lucrare este o minunată operă de artă. Lucrul cel mai puțin interesant îl constituie ceea ce se spune despre relațiile dintre Nehliudov și Katiușa, iar lucrul cel mai interesant îl reprezintă părinții, generalii, mătușile, țăranii, deținuții, temnicerii. Scena de la generalul comandant al fortăreței Sf. Petru și Pavel, cel care se ocupa cu spiritismul, am citit-o copleșit de emoție – atât e de izbutită! Dar madame Korceaghina imobilizată în fotoliu, dar mujicul, bărbatului Feodosiei! Acest mujic își iubește nevasta și spune despre ea că-i „muiere aprigă”. Aprigă e și pana lui Tolstoi. Lucrarea însă nu are un final, căci încheierea ei nu poate fi numită final. Să scrii, să scrii, iar apoi să iei și să pui totul în seama unui text din evanghelie – e din cale afară de teologic.”
(Anton P. Cehov)

„Am început să mă gândesc ce bine ar fi să scriu un roman de longue haleine, în lumina concepțiilor mele de astăzi. M-am gândit că aș putea să întrunesc în el toate planurile mele, de a căror neîndeplinire îmi pare rău.”
„Sunt cu totul absorbit de Învierea. Am impresia că n-o să iasă prost.” „Sub picioare pământul tare, îngheţat, împrejur copacii uriaşi, deasupra capului cerul mohorât, îmi simt corpul, simt durerea de cap, sunt preocupat de gândurile despre Învierea şi, în acelaşi timp, ştiu, simt cu întreaga fiinţă, că pământul tare şi îngheţat, şi copacii, şi cerul, şi trupul meu, şi gândurile mele, sunt toate doar produsele celor cinci simţuri ale mele, închipuirea mea – o lume construită de mine, pentru că partea mea de lume e aşa cum este.”
Traducere de Vasile Leviţchi

Învierea de Lev Tolstoi

Matei. Cap. VII. Versetul 3. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?
Ioan. Cap. VIII. Versetul 7 … Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.
Luca. Cap.VI. Versetul 40. Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.

I

Oricât s-ar fi străduit oamenii aceştia, îngrămădiţi câteva sute de mii pe un loc nu prea larg, să desfigureze pământul pe care mişunau, oricât l-ar fi bătut cu pietre ca să nu mai crească nimic pe el, oricât l-ar fi plivit de orice firicel de iarbă ivit cu greu şi ar fi afumat totul cu petrol şi cărbuni, oricât ar fi tuns arborii şi ar fi alungat vietăţile umblătoare şi zburătoare – primăvara era primăvară chiar şi la oraş. Soarele încălzea, iarba creştea îndărătnică pe oriunde putea răzbate, nu numai ca gazon, ci şi printre lespezile de piatră ale bulevardelor; mestecenii, plopii şi mălinii îşi desfăceau frunzele cleioase şi aromate, teii îşi umflau mugurii plesniţi; ciorile, vrăbiile şi porumbeii îşi refăceau cu bucurie cuiburile, iar muştele îşi înteţeau bâzâitul pe lângă pereţii încălziţi de soare. Se bucurau şi plantele, şi păsările, şi gâzele, şi copiii.

Oamenii însă – oameni maturi, în toată firea – nu conteneau să se înşele şi să se chinuiască pe ei înşişi şi unul pe altul. Oamenii socoteau că sfântă şi importantă nu această splendoare a lumii lui Dumnezeu, dată spre bucurie pentru toată suflarea, menită să îndemne la pace, dragoste şi bună învoire, ci sfinte şi importante erau rânduielile statornicite de ei pentru a domni unul asupra altuia.

Astfel, cei din cancelaria închisorii guberniale socoteau că e sfântă şi importantă nu primăvara ce pogorâse cu bucuriile şi duioşia ei asupra oamenilor şi a vieţuitoarelor, ci sfântă şi importantă era hârtia primită în ajun, cu număr şi pecete, prin care se cerea ca astăzi, 28 aprilie, la ora nouă dimineaţa, să fie trimişi trei deţinuţi aflaţi aici, un bărbat şi două femei. Una dintre ele, o răufăcătoare primejdioasă, trebuia expediată separat. Şi iată, pe baza acestui ordin, în ziua de 28 aprilie, la ora opt dimineaţa, gardianul apăru pe coridorul întunecos şi rău mirositor al secţiei de femei. În urma lui venea o femeie cu faţa chinuită, îmbrăcată într-o bluză cu galoane pe mâneci, strânsă într-o centură cu margine albastră. Era gardiana.

– Aveţi nevoie de Maslova? – întrebă ea, apropiindu-se, împreună cu gardianul de serviciu, de uşa unei celule.

Gardianul, zornăind mănunchiul de chei, descuie lacătul, deschise uşa camerei din care năvăli un aer şi mai respingător şi răcni:

– Maslova, la judecătorie!, şi închise uşa din nou, aşteptând.

Chiar şi în ograda închisorii vântul aducea prospeţimea dătătoare de viaţă a câmpurilor, în timp ce pe coridoare plutea o putoare de nerespirat, un aer îmbâcsit de fecale, mucegai şi păcură, care putea să-l aducă la deznădejde pe orice nou venit. Gardiana încercase această senzaţie pe propria piele imediat ce venise de afară, deşi era obişnuită cu aerul greu. Intrând în coridor, simţi dintr-o dată o sfârşeală şi i se făcu somn.

În celulă se auzi forfotă: voci de femei şi paşi desculţi.

– Mişcă mai repede, Maslova, auzi! – răcni gardianul şef din uşa celulei.

Peste câteva minute în uşă apăru o femeie mică de statură, pieptoasă, cu o bluză şi fustă albă, peste care avea un halat de culoare cenuşie; păşi vioaie şi se opri lângă gardian. În picioare avea ciorapi din bumbac şi papuci de închisoare, iar pe cap avea o broboadă albă, de sub care ieşeau cârlionţi negri, scoşi special ca să se vadă. Faţa femeii era de o paloare neobişnuită, ca la oamenii închişi multă vreme, amintind de firavii lăstari de cartofi din pivniţele întunecoase. Albe îi erau şi mâinile mici, dar cam late, alb şi gâtul grăsuliu, ce se zărea de sub gulerul larg al halatului. Te surprindeau, în contrast cu paloarea feţei, ochii de un negru intens, strălucitori, ce erau oarecum umflaţi, dar foarte vii, iar unul dintre ei puţin saşiu. Femeia se ţinea drept, cu pieptul său mare avântat semeţ înainte. Ieşind pe coridor, îşi ridică mândră capul, îl privi pe gardian fix în ochi şi se opri gata să îndeplinească tot ce i se va cere. Gardianul se pregătea să închidă uşa, când în deschizătură se ivi faţa palidă, severă şi încreţită a unei femei cu părul alb. Bătrâna începu a-i spune ceva Maslovei. Gardianul însă închise uşa şi capul dispăru. În celulă chicoti o femeie. Maslova zâmbi şi ea şi se apropie de ferestruica mică, zăbrelită, tăiată în uşă. Din partea cealaltă bătrâna îşi lipi faţa de ferestruică şi o sfătui cu glas răguşit:

– Vezi să nu-ţi scape vreo vorbă de prisos, ţine-o una şi bună şi gata!
– Fie ce-o fi, că mai rău nu mi-o fi. Aleagă-se una! – zise Maslova, scuturându-şi capul.
– Una, una, că nu două, – i-o întoarse gardianul şef, gustându-şi cu superioară satisfacţie fineţea glumei. – Marş după mine!

Ochiul bătrânei ce se arătase prin ferestruică dispăru, iar Maslova ieşi în mijlocul coridorului şi porni cu paşi mărunţi şi repezi în urma gardianului şef. Coborâră treptele de piatră, trecând apoi pe lângă celulele bărbaţilor, mai infecte şi mai gălăgioase decât ale femeilor, petrecuţi de ochi curioşi prin ferestruicile uşilor, şi intrară în cancelarie, unde aşteptau doi soldaţi înarmaţi pentru escortă. Un conţopist îi dădu unuia dintre soldaţi o hârtie îmbibată cu fum de tutun şi, arătându-i-o pe deţinută, zise:

– Ia-o în primire.

Soldatul, un mujic zdravăn din Nijni Novgorod, cu faţa roşie şi ciupită de vărsat, vârî hârtia în manşeta de la manta, zâmbi şi, făcând un semn spre tovarăşul său, un ciuvaş cu pomeţii laţi, arătă spre deţinută. Soldaţii şi deţinuta ieşiră în curte şi porniră spre ieşirea centrală.

Dincolo de poarta principală soldaţii şi deţinuta se pomeniră în stradă şi o luară încet spre oraş prin mijlocul uliţelor pietruite.

Birjarii, băcanii, bucătăresele, muncitorii, slujbaşii se opreau şi o urmăreau pe Maslova cu priviri curioase; unii clătinau din cap şi se gândeau: „Iată la ce duce o purtare urâtă, nu ca a noastră”. Copiii priveau cu groază la această nelegiuită, liniştindu-se doar la gândul că soldaţii au arme şi o păzesc bine, aşa că ea nu le mai poate face nici un rău. Un ţăran, care tocmai ieşise dintr-un birt, unde băuse ceai mulţumit că reuşise să vândă cu un preţ bun nişte cărbuni, îşi făcu semnul crucii, se apropie de ea şi-i întinse o copeică. Deţinuta roşi cu privirea în pământ şi bălmăji ceva.

Simţind săgetarea atâtor priviri îndreptate asupra ei, Maslova le întâmpina pe furiş, fără a întoarce capul, şi atenţia aceasta a trecătorilor începu să o amuze.

Bazat pe 0 recenzii

0.00 Per ansamblu
0%
0%
0%
0%
0%
Lasă primul o recenzie la “Învierea – Lev Tolstoi”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recenzii

Momentan, această carte nu are nicio recenzie.

Close Coșul meu
Close Wishlist

Aveți deja un cont? Autentificați-vă

Close

Close
Accesează
Categorii