Eu, Dracula și John Lennon. Povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și mirificul Occident

Evrica! Acuma știu, în sfârșit, de ce Caragiale, Ionesco, Urmuz și Tristan Tzara au descris mai bine absurdul decât oricine pe lume – pentru că au trăit în România. Mi-am propus să mă întorc aici cel puțin o dată pe an, căci un lucru e sigur: în țara asta n-ai cum să te plictisești. (Jan Cornelius)

Cel mai hilar roman al primăverii acesteia provine din Germania. Chiar dacă nu în întregime, căci pe jumătate autorul cărții aparține României. Jan Cornelius, scriitor și traducător, a fugit în 1977 din Banatul românesc, în țara din care strămoșii săi emigraseră odinioară în Germania. Împrejurările fugii sale sunt uluitoare, iar naratorul ne asigură că exact așa s-au întâmplat lucrurile. Vesticii sunt de părere că viața esticilor este un dezastru. Dar un dezastru stupid, afirmă teatrul absurd al lui Ionesco, ce-și are rădăcinile în România. Iar cehul Hrabal ne arată că viața în Est nu este, de fapt, un dezastru, ci o tragedie. Chiar mai mult decât atât: o comedie. Cornelius este un elev al lui Ionesco și Hrabal, chiar mai mult decât atât: al lui Hašek. Se știe că acesta a fost tatăl lui Švejk. În carte este vorba și despre lucruri amare: psihiatrie, Securitate. În final, rețeta lui Cornelius contra drumurilor fără ieșire și a dictatorilor este călăritul fără cal. Clovnescul. Asta ajută, atât în Est, cât și în Vest. (Berliner Zeitung)

Pe Jan Cornelius îl știam ca pe unul dintre cei mai înzestrați traducători de literatură. Când i-am citit cartea, am descoperit cu plăcere un autor melancolic și totodată plin de umor, care se apleacă asupra peisajului românesc cu atenție și tandrețe, dar și cu luciditatea și spiritul critic ale unui adevărat scriitor. (Andrei Pleșu)