Arcanele Strigoniei

Arcanele Strigoniei de Mihai Șurubaru

MOARTEA UNUI ACROBAT

În timp ce filosofam pe marginea „misterelor strigoniene”, cărora încercam să le dau o formă matematică sau cuantică, am ajuns pe „nesimţite” în dreptul scării blocului unde locuiam ca proprietar absolut. Aici sunt întâmpinat de o mulţime de colocatari, care-şi făceau cruci generoase şi mă gratulau cu voce stinsă:
– Dumnezeu să-l ierte! Era deosebit! Va fi greu de înlocuit! Era un adevărat artist!

Un gând negru pune stăpânire pe mine. Încep să intru în sevraj, tremurând ca un electrocutat. Încerc să iau liftul, care, lovit de „efectul strigonian” tocmai acum, refuză îndărătnic să mai urce! O iau la fugă pe scări – zic fugă, din orgoliu, că de fapt era un urcuş în genunchi, ca la Mănăstirea Lainici! Ajung sfârşit, cu limba scoasă şi ud de parcă am dansat în ploaie!

Pe uşa apartamentului atârna un drapel negru, prevestitor de moarte. Deasupra era scrijelit „Mane, Tekel, Fares”! Simt că mă ia cu leşin. O bătrână se repede şi îmi dă cu săruri grunjoase pe sub nas. Încep un strănut fără sfârşit. Administratorul Maiorovici, un fost colonel reformat, mă susţine de sub braţ înbărbătându-mă:
– Ţin-te, frate, viteaz! Eu când am făcut Stalingradul, îmi îngheţaseră ciangalele, dar m-am ţinut drept şi mândru! Mama lor de bolşevici, praf îi făceam!… Dar n-am avut tancuri!… Nici tunuri, şi nici şube şi mănuşi!… Mama lor de bolşevici, ei aveau!… Intra-le-ar secera pe gât şi ciocanul în cap, până or vedea stele verzi! Zicând aceste vorbe ce combinau bravura cu blestemele, probabil vizualizând cum îi trage ciocane în cap bolşevicului, mă lovi cu pumnul în creştet de m-a scos din transă înainte să fac spume la gură! Pe uşă, tocmai intră în pas de gâscă vecinul nostru, pompier voluntar cu cască roşie din carton presat, şi rosti milităreşte, bătând din tocurile cizmelor de cauciuc:
– A expirat la datorie! Sunt sigur că acolo unde s-a dus el, unde nu e nici foc, dar nici gheaţă, va avea un comportament demn şi va lua toate măsurile ca să nu se mai întâmple!

Tovarăşa Şumilova, secretar al Biroului Politic pe judeţ, înainte să facă o criză de epilepsie, începu caracterizarea:
– L-am cunoscut personal! Mai venea pe la Milly, pisica mea de a doua! Pot spune că se comporta foarte corespunzător! Ce făceau ei acolo, sub pat, în intimitatea întunericului, era treaba lor! Dacă nu dăunează liniştii oamenilor muncii din bloc şi nu aduce probe materiale cuantificabile, eu nu mă pot opune unei relaţii sincere şi aproape omeneşti. Dumnezeul lor să-l odihnească până va trece la alte activităţi!

Doamna Aspasia, bocitoarea profesionistă, odată făcu spume la gură şi căzu în transă:
– Ai plecat, Mikyduţă! Ai plecat fără să ne întrebi! Ne-ai părăsit incognito, Mikyduţă!

Apoi ochii i se dilată, iar spumele de la gură devin ca vata de zahăr pe băţ. Noroc că domnul Gogu, veterinarul, a scos repede un cleşte şi a strâns-o de degetul mic să nu cadă în epilepsie spontanee. Aspasia îşi revine şi, pierzând firul subiectului de bocit, o ia pe de lături:
– Ai fugit ilegal în Germania Federală şi mi-ai lăsat fata borţoasă şi cu datorii la stat! Cădea-ţi-ar mâinile, cu cancioc şi cu mistrie, dacă nu ne trimiţi şi nouă valută!… Banditule, trădătorule, turbatule, ţiganule, boanghenule, jidanule! Domnul Gogu a scos-o imediat afară:
– Coană Aspasio, ţi-ai pierdut minţile? Se poate, tocmai acum să ne punem rău cu marile puteri? Vrei să te trezeşti cu fiscul la uşă? Vrei să te taie ţiganii cu şuriul? Vrei gulaş otrăvit sau poate vrei să plătim bani grei pentru cine ştie ce Holocauste? Ce, eşti ţicnită? Domnul Gogu o conduse până la scară, după care îi trase un şut în fund:
– Pleacă dracu de aici, bolşevico! Lumea se prăpădeşte şi baba se piaptănă! Numai la bani nemunciţi ţi-e gândul! Domnul administrator adăugă şi el răstit: Plăteşte-ţi în „morţii mă-tii” întreţinerea şi pe urmă să revendici valută forte! Ai văzut că domnul Iosif, pocăit şi cu mulţi copii, îşi plăteşte întreţinerea la zi!

Domnul Iosif era pocăit şi, cu toată bonomia lui, stătea câteodată la afişierul blocului şi, cu un fular cu nod, lovea în cap pe toţi bărbaţii care nu plăteau întreţinerea, strigându-le din rărunchi:
– De ce, măi trădătorilor, eu care am făcut puşcărie politică pot, iar voi care aţi stat la bere nu puteţi? Câteva femei care aveau bărbaţii mari consumatori de bere şi prezentau insuficienţe erectile, le-au interzis să mai bea bere şi au tras concluzia că puşcăria politică face bine, şi că domnul Iosif e singurul din bloc care mai poate!

Între timp îmi revin şi eu din pumnul administratorului Maiorovici.

Imaginea devine clară şi văd propria sufragerie cu bocitoarele îmbrăcate cernit. Plângeau şi îşi smulgeau părul de durere. Coana Sultana, ghicitoarea cartierului, care ghicea mai mult viitorul îndepărtat, ţinea într-o mână globul de cristal, iar cu cealaltă făcea pase magnetice – şvabuk, şvabuk, şvabuk!… şi deodată sări ca arsă!… Îl văd! Îl văd!… E îngheţat de viu, dar mai clipeşte încă!… Începu să dârdâie, apoi căzu în transă şi angajă un dialog cu o nălucă:
– Ţi-e frig, iubiţel? Să-ţi dea Şumi cojocel?…

Bietei Coana Sultana, care lucra „la negru”, de câte ori ghicea cu „globul de cleştar” îi apărea Ghiţă Negrişor, subofiţer ce căzuse prizonier la Stalingrad şi care probabil murise de mult, pentru că primea de la el scrisori bătute la maşină! Cine poate crede că prizonierii aveau maşină de scris scrisori pentru acasă! Şi, pe urmă, Ghiţă avusese mâinile degerate! Era clar o operaţiune tipică de intoxicare a KGB! Ăştia nici acum nu se lasă! Deodată Sultana se zbate, tresare şi se trezeşte brusc: Să-l îngropi înainte de miezul nopţii! Ai grijă să nu se transforme! Să-i pui şi câţiva căţei de usturoi, că altfel nu vom avea linişte pe scară! Apoi prezicătoarea căzu într-un somn adânc cu sforăituri! Abia acum mă dezmeticesc şi eu şi ce-mi fu dat să văd? Pe masă, într-o sticlă de lapte, odihnea, înghesuit şi asfixiat, motanul Mikyduţă, alias „Acrobatul”, cu pseudonimul „Tumbă”, fiul legendarului erou „Cotoiul Baltazar” care a ucis, în luptă dreaptă, Şarpele cu Pene! Mikyduţă era un motan negru şi avea ceva drăcesc în el! M-am gândit să-l botez Baghera, dar mi-a fost teamă să nu mă târască prin procese urmaşii lui Kipling. Sărea peste balcoane, mergea pe frânghia de rufe sau pe firele dintre stâlpi de telegraf şi locatarii blocului l-au poreclit admirativ „Acrobatul”. Turnătorul de bloc – cel cunoscut, bănuit totuşi a fi impostor – l-a trecut în „Carneţelul de delaţiuni” cu numele codificat „Tumbă”. Evident, pentru îndemânarea lui de a se da peste cap cu coada în gură! Pentru aceste însuşiri a fost bănuit că ar fi evadat de la Circul de Stat din Moscova! Urmărea câte un „muscoi” pe perdele, pe tavan şi-l prindea în ambuscadă cu un „salt Tsukara” şi ateriza cu coada înainte în sticla de lapte!

Cu coada înainte pentru a putea ieşi cu capul mai uşor pe gâtul sticlei! De data asta însă, eu, criminal inocent şi capiu, am uitat pâlnia în gâtul sticlei! Artistul Mikyduţă, după ce a executat un triplusalt, abia în ultima clipă a observat pâlnia! Şi-a răsucit instinctiv trupul felin şi a aterizat cu capul înainte!