Clopotul tăcerii – Silence’s Bell – La Cloche du silence

Volumul „Clopotul tacerii – Silence’s Bell – La Cloche du Silence” conține poezii haiku non-standard în trei limbi: română, engleză și franceză.

„Îndeajuns de fidel regulii păstrării succesiunii silabelor în tristihul consacrat haiku-ului (5-7-5), respectă însă conciziunea, pentru că mai mult de jumătate din haiku-uri de aici se află sub numărul de 17 silabe, ceea ce, la noi, măcar, este un record. Respectă împărțirea pieselor în anotimpuri: din cele 80, 12 sunt închinate primăverii, 28 verii, 25 toamnei, 15 iernii. Înstrăinatul, lucru interesant, cântă (la modul Alecsandri sau Ion Pillat) natura patriei de origine. Simte adieri discret nostalgice „înspre partea de răsărit a inimii”, cum singur declară, de dincoace de Atlantic adică.

Iată câteva dintre cele mai tipice închinate primăverii câmpenești de la noi: „Fragezi ghiocei/ trag de sub zăpadă/ primăvara” (unde sugestia metaforică constă în predicatul „trage”, o… personificare); „În arături adânci/țarina/ deschide gura” (unde iarăși predicatul-personificare îl arată pe fiul de țărani olteni); „Lăstarii pe margine/ cresc/ în sensibilitate”: de remarcat concretizarea abstracțiunii în complementul de loc. Iată o hiperbolă: „Izbucnesc salcâmii/ în hohote/ de muguri”. Ca și personificarea Timpului (ca la Eminescu în celebrul vers: „Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie”, deși între haiku-uri lui Smarandache și Scrisoarea I nu este nici o relație de fond): „Timpul deschide/ fereastra unei clipe/ și se uită la mine”. Nu trebuie trecută cu vederea mentalitatea matematicianului (gândul matematic, de la un punct încolo, poate trece pragul nebuniei chiar) și teoreticianului „paradoxist”, „românizată” prin cuvântul neaoș „gărgăuni”: Zbârnâie gărgăunii/ mulți/ ai unui gând”. – Ion Rotaru