Deltaicul, spaţiul dublei răsfrângeri

În studiul/interpretarea de față, „deltaicul” ca „orizont spațial inconștient” și ambiționând, argumentativ, către un posibil „model cultural”, fusese pregătit, parțial, de „spațiul baladei”  din „Comedia valahă” și regăsit în cercetarea de față despre „deltaicul” resimțit în același timp și ca un „parfum al unei geneze” perpetue.
Era nevoie ca pe pământul acesta dintre ape să mai calce un scriitor important, să stea apoi deasupra acestor ape vii și să ne reamintească tragicul celor „trei căderi în istorie”, alături de trecerea noastră ca popor al fruntariilor „din anonimatul genezei continuate în istorie.”